Când greșești sau spui o „minciună albă”, ești predispus la a ți se șterge din cont lucrurile bune pe care le-ai făcut și să fii analizat numai pentru cele rele.
Deși intenția ta nu este una malițioasă, nu ai cum să te împotrivești părerilor deja formate de ceilalți. Motivul minciunii, pentru unii, e doar o formă de a suprima răul pe care l-ar aduce persoanei iubite. Pentru că într-o relație, calitatea cea mai des căutată este sinceritatea. Bineînțeles, încrederea are și ea un loc anume. Însă adevărul primează. Iar atunci cănd aruncăm aceste mici bombe, scădem ușor, ușor în fața celuilalt, suntem considerați mincinoși și nedemni de încrederea lor. Însă ar trebui să se gândească: oare ascundem adevărul doar pentru că nu prea contează pentru noi acel lucru ascuns, însă îl rănește pe cel iubit?
E mai bine să spui o minciună necesară doar pentru a-l proteja pe cel de lângă, ca să nu fie dezamăgit pe moment sau să îi recunoști greșeala, care aduce după sine ceartă, reproșuri și sfârșește tot la o dezamăgire? Te gândești că dacă îi ascunzi, nu va afla, dar cum spune si folclorul românesc „minciuna are picioare scurte”, așadar, tot va afla la un moment dat.
Suntem oameni predispuși la greșeli, la înșelăciuni, dezamăgiri, dar și la lucruri mărețe, cu adevărat importante, cum ar fi iubirea. Iar niște greșeli nu ar trebui să ne schimbe total viziunea despre ele. Ar trebui să fim apreciați că greșim, dăm dovadă de momente de slăbiciune din care putem învăța, de la care trebuie, de fapt.
Poate că am fost privați de circumstanțele înconjurătoare să spunem o minciună, poate că nu am vrut să rănim, poate că am vrut să ocrotim pe altcineva...indiferent de motiv, o minciună nu definește un om. Da, îl face rău în momentul când afli, dar acela nu este adevăratul el. Iar dacă îl cunoști, îți dai seama de acest lucru și îl ierți, îi dai șansa să-ți demonstreze că nu a intenționat în nicio clipă să te rănească.
Cu bune și rele, trebuie să ne acceptăm, să realizăm că oricine poate greși și să nu avem mari așteptări că nu ar face-o, căci e imposibil. Relațiile sunt reale, nu superficiale, iar aici ambele părți greșesc, pentru că perspectivele fiecăruia diferă. Pentru unul poate că acțiunea aia făcută nu e greșeală, pe când celălalt consideră asta. De aceea, calea cea mai bună de a rezolva totul este să spui adevărul, oricât de nesemnificativ sau nu este motivul întâmplării, numai pentru ca sentimentele de sinceritate și încredere să îi fie demonstrate partenerului.
După mine, totul este relativ, ca un proces chimic al adevărului și minciunii, la care trebuie să-i aflu nucleul. Nu există un adevăr unic, ci relativ.
Însă a recunoaște o greșeală este cea mai bună metodă de a îndrepta lucrurile greșite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu