Ea...se ridica de pe pat, incet, in speranta sa nu-l trezeasca.Ii arunca o privire adormita, dar plina de iubire si ochii incep sa-i straluceasca. Se apleaca si il saruta usor pe obraz. El mormaie ceva, zambeste, dar nu se trezeste. Chilotii ei negri erau in perfecta combinatie cu maioul lui, alb, mai larg. I se vedeau jumatate din sani totusi, dar lui ii placea la nebunie asta. O adora pe ea.
In camera lor, putin mobilata, cu un pat, biblioteca si birou, nu intra decat o raza din soarele dulce al diminetii. Exact in locul in care il pupase pe el, acolo il atingea si soarele. Tiptil, se duse in bucatarie sa faca o cafea. Se gandea la cele petrecute cu o seara inainte si ochii, deodata i se umezisera. O lacrima i se scurse pe obraz iar zambetul de mai devreme era acum stins, inlocuit de o fata trista. Isi aprinde o tigara sa mearga cu acea cafea. Era tabietul ei. Si al lui. Se completau de minune, insa in acea seara de dinainte, lucrurile pareau ca se destrama si ca nimic nu mai mergea.
Fiind cufundata in gandurile ei, nu auzi cum el se indrepta spre bucatarie. O lua in brate, pe la spate si o pupa pe gat. Tresari. "De ce plangi?" - "Ca ma ranesti."
Isi lua mainile de pe ea si o intoarse cu fata la el. "Nu e adevarat, esti nebuna? Reluam discutia?" - "Nici nu am terminat-o. Nu imi place situatia asta, nu mai suntem noi si restul. Acum esti doar tu si eu..."
In momentul acela, un nod i se puse in gat si nu mai putu continua. O saruta cu pasiune si apoi o impinse. "Tu...esti totul pentru mine si doar atat trebuie sa stii si sa conteze." - "As vrea sa fiu eu cea care sa reprezinte totul, dar nu e asa. Tu vrei si altceva, in afara de mine, dar nu stii inca sau nu vrei sa recunosti." Cobori privirea in jos, nu putea sa se uite la ea. "Ti-am facut cafea." - "Iti multumesc, dar nu vreau."
O tacere urata si ciudata era acum intre ei, doar tigara cum se aprindea dupa fiecare fum tras se mai auzea. "Cred ca asta va fi ultima tigara pe care o vom mai fuma impreuna de acum incolo...", ii zise ea. "Poftim? De ce?" - "Ca nu mai are rost sa ne amagim."
Pleca din bucatarie in camera. Desi isi dadu maioul jos, mirosul lui era impregnat in pielea ei. Plangand, isi pune blugii pe ea si tricoul. El era rezemat de usa si se uita la ea. O admira in tristetea ei. "Stii ca esti frumoasa cand plangi?" - "Te rog, nu face sa fie mai greu..." - "Nu fac nimic, doar zic un adevar." - "Da? Zi-mi ca ma iubesti!" - "Nu pot..." - "Atunci du-te dracului!" - "Te iau cu mine!" - "Esti un mare nesimtit!" - "Multumesc frumos de apreciere!"
Se uita la el, plina de nervi, lacrimile ii disparusera. "Cum de esti asa calm?" - "Pentru ca esti ca un copil acum." Furia se instala in adancul ei si ii dadu o palma. "Poate acum nu vei mai fi calm." Ii dadu si el una. Incepuse sa planga iar. "Esti multumita?" Cu jumatate de gura, ii zise ca da. O lua in brate si o pupa de frunte. "Iubito..." - "Nu imi mai spune asa, ca nu ma iubesti!" Se smuci din bratele lui si se duse la usa. "Pleci?" - "Da."
Se uita la el, cu dragoste dar si plina de manie, asteptand sa ii zica ceva. El tacea, orgoliul nu-l lasa sa mai vorbeasca. Deschise usa si pleca.
Ramanand pe pat, acolo unde soarele nu batea, cu privirea in jos si putin cu ochii in lacrimi, sopti "te iubesc...", dar ea nu mai era langa el ca sa auda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu