Autocaracterizare

Am un singur viciu. Ma alimentez cu toxinele gandurilor mele in ideea ca se vor epuiza intr-un final, dar nu se intampla decat sa creasca. O fac mereu, spun ca ma las, dar dependenta de ele ma face sa revin. Este raul necesar ce nu-mi da pace sau cred eu ca e necesar. Seara de seara, ele isi fac aparitia precum monstrii de sub pat apar unui copilas si ma sperie, dar eu vreau sa le tin piept. Ceea ce nu-mi dau seama e ca de fapt, le las sa puna stapanire pe mine, creandu-mi iluzia unei victorii. Sunt doar o pierzatoare de cea mai joasa speta in fata gandurilor mele. Imi creeaza senzatia de bine, de eliberare, dar doar pe moment. Sunt propriul meu dusman sau monstru. Numai eu ma pot distruge sau salva. Nimeni altcineva.